Uztel Ploiești a strâns 8 mil. euro în conturi de când a intrat în insolvență, iar anul trecut a avut cel mai mare profit din ultimii 10 ani
Acțiunile Uztel au fost suspendate de la tranzacționare din 26 august 2010.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
7962 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Acțiunile Uztel au fost suspendate de la tranzacționare din 26 august 2010.
În 2021, am înregistrat o cifră de afaceri mai mare cu până la 15% față de 2020.
„În România, după doi ani în care construcțiile au reușit să mențină economia pe o linie de plutire, fiind unul din puținele domenii care au crescut în perioada 2020-2021, anul 2022
Trebuie să golim fosa cam la trei săptămâni și ne costă circa 200 de lei, sunt niște costuri mult mai mari decât dacă ne-am lega la canalizare“, spune ea.
La bază, businessul l-a avut ca fondator pe Mihai Erbașu, după decesul căruia, în 2004, compania a fost preluată de fiul său, Cristian Erbașu.
În cadrul acestui proiect se pot închiria birouri, spații de co-working în care se oferă un birou, wi-fi, bucătărie, cafea, băuturi și un food-court.
. – Prețurile din zona Calea Victoriei-Romană se încadrează între 2.000 de euro și 4.600 de euro/mp.
„Proiectul din Cluj va avea 2.000 mp de spații de birouri de tip coworking într-o clădire istorică.
Papalekas a deținut proiectul în 2006 și l-a vândut cu 103,5 milioane euro fondului australian APN European Retail.
așteptăm ca în acest an să vedem o activitate în creștere în rândul dezvoltatorilor de birouri, pe fondul unui stoc de proiecte noi destul de limitat pentru perioada 2019 – 2020