La nivelul anului trecut au fost autorizate 1.038 de ascensoare, în scădere față de nivelul din 2012 când numărul unităților noi a căror funcționare a fost avizată s-a ridicat la
Iar minusul din piață s-a reflectat și asupra vânzărilor Den Braven, companie a cărei cifră de afaceri a scăzut anul trecut cu până la 10% față de 2013, când rulajul s-a ridicat la
Criza a scos în evidență faptul că elementele de diferențiere sunt extrem de importante, iar pe de altă parte s-a suprapus cu o perioadă extrem de dinamică a internetului, lucru care
Pentru că în anii de boom ai imobiliarelor s-a construit mult, dar s-a construit repede, de multe ori prost și în zone greu accesibile, de unde chiriașii abia așteaptă să fugă.
„Acesta este modul în care Beijingul s-a ocupat de companiile adânc îndatorate în ultimii trei, patru ani. Au fost nenumărate momente în care ar fi putut salva Evergrande.