Wienerberger, cel mai mare producător global de cărămizi, a intrat pe piața din România în anul 1998 și este unul dintre cei mai mari investitori din domeniul producției de materiale
București și prima obligațiune corporativă din România ce a atins nivelul de referință de cel puțin 500 milioane de euro care să faciliteze includerea obligațiunilor în indicii globali
Cea mai mare scădere procentuală a unităților vândute a fost înregistrată în jud. Olt, -71%. Cel mai mare avans procentual al unităților vândute a fost înregistrat în jud.
„Dinamica vânzărilor online este destul de impresionantă: cel puțin una din patru companii cu prezență online se așteaptă la o creștere a vânzărilor de cel puțin 50% prin acest canal
Investiția este de aproape 10 milioane de lei, bani din fondurii europene nerambursabile, de la guvernul României și de la bugetul local al sectorului 6.