Totodată, el s-a referit și la oportunitățile economice care vor apărea în zona Moldovei: „Moldova are acum autostradă reală și perspective economice concrete”.
Primarul comunei Starchiojd, Ahmed Gârbea, a declarat corespondentului Mediafax, că s-a decis să ridice centrul multifuncțional după ce a constatat că în localitate nu sunt locuri de
Primul proiect imobiliar este Nordis Residence – Herăstrău Park, din care s-au vândut deja 70% din apartamente în fază de proiect, potrivit datelor companiei.
Nu tot satul Sismano este inclus, însă cumpărătorii s-ar putea alege cu un turn cu patru orologii, două case de mici dimensiuni, două garaje, un depozit și restaurantul satului.
Cine mai face fabrici
Și chiar dacă piața materialelor de construcții s-a redus sever în perioada de criză, sunt jucători care s-au încumetat să pluseze și să construiască noi fabrici
Nu putem compara nici veniturile actuale ale cumpărătorilor față de perioada în care salariile s-au diminuat, salariul mediu net aproape că s-a dublat în această perioadă.
City Mall București
australienii de la APN au plătit 103 mil. euro pe proiect în 2006, având finanțare de la UniCredit;
profitul operațional s-a prăbușit, iar proprietarii au
Compania românească Dedeman, liderul pieței de bricolaj, a semnat un contract de sponsorizare cu tenismena Simona Halep în urma căruia s-a angajat să construiască un nou teren de tenis