vor începe în următoarele săptămâni lucrările la structura de rezistență a celei de-a doua clădiri din cadrul proiectului de birouri The Office din Cluj, imobil a cărui finalizare este
haotică a acestora și fără a lua în calcul creșterea orașului duce la situații fără ieșire precum podul de la Ciurel, în care s-au investit zeci de milioane de euro dar care nu mai este
Soluția este reglementarea în cuprinsul contractului de închiriere a obligațiilor specifice în ceea ce privește durabilitatea, așa numitele „clauze verzi” din contractele de închiriere
Fondul de investiții NEPI, condus la București de sud-africanul Martin Slabbert, a fost și în ultimul an cel mai activ cumpărător din piața imobiliară locală, realizând cinci tranzacții
În ceea ce privește starea tehnică a drumurilor publice, 41,7% din lungimea drumurilor modernizate și 50,5% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminți ușoare rutiere aveau durata de serviciu
Imobilul, care ar fi urmat să aibă 27 de etaje încă de la inaugurare și să depășească SkyTower din București – care este în prezent cea mai înaltă clădire – va avea într-o
Modelul hibrid între lucrul de acasă și lucrul de la birou este soluția ideală pentru bucureșteni, aproape 65% preferând această variantă, iar efectele se văd deja pe piața rezidențială