Brexitul, controalele mai stricte de capital din China și schimbările de politică comercială așteptate în SUA obligă directorii companiilor mici și mijlocii din Germania, cunoscute
Brexitul, controalele mai stricte de capital din China și schimbările de politică comercială așteptate în SUA obligă directorii companiilor mici și mijlocii din Germania, cunoscute
Banii solicitați vizează capital de lucru și/sau pentru investiții. Programul se adresează atât IMM-urilor, cât și unităților administrativ-teritoriale.
fără doar și poate sustenabilitatea Globalworth și a piețelor pe care operează aceasta societate”, concluzionează Mihai Zaharia, Head of Investments pentru România și Group Capital
Compania oferă servicii de consultanță imobiliară pe segmentul de birouri, retail, industrial & logistică, evaluări, capital markets, research, dar și servicii de Property Management
volumului investițional în semestrul al doilea deoarece unele tranzacții au fost întârziate cu câteva luni și ne așteptăm să fie încheiate în 2021“, a spus Tim Wilkinson, Partner Capital
Compania a fost înființată în 1992, ca societate comercială cu capital de stat, prin reorganizarea Regiei Autonome Carpați, iar din anul următor a funcționat ca firmă privată.
Producătorul de prefabricate din beton Prebet Aiud, cu afaceri de 30 de milioane de lei, speră la deblocarea proiectelor mari de infrastructură pentru a-și dezvolta businessul pe parcursul
Banca de investiții are 340 de angajați specializați pe diviziile M&A, restructurări financiare, portofolii de credite și tranzacții pe piața de capital.
maturitate al pieței locale, oferind investitorilor o marjă suplimentară atractivă comparativ cu alte piețe din Europa Centrală și de Est.”, a declarat Tim Wilkinson, Partener, Capital