unele dintre zonele cu cel mai bun vad din București stau în paragină de ani întregi și e greu de explicat de ce niciun chiriaș nu s-a arătat interesat să ocupe astfel de locuri care ar
Astfel, circa 400-450 de persoane lucrau la finalul lunii august pe acest șantier, unde lucrările ar trebui să se încheie în ianuarie 2015, iar valoarea contractului se ridică la 56
Pe bursa de la București, unde s-a listat în 2011, NEPI are o capitalizare de 9,5 mld. lei (2,1 mld. euro), după ce în ultimul an prețul acțiunilor a crescut cu 30%.
contestațiile care au urmat acestor licitații au făcut ca pe circa 40 de kilometri din această șosea abia în ultimele zile să fie anunțați constructorii definitivi, deși autostrada ar
Fiind amenajată pe o structură ridicată în urmă cu aproape 90 de ani, clădirea nu are locuri de parcare, astfel că proprietarii au închiriat pentru companiile din clădire spații în
Roman spune că producătorii de material termoizolant pentru clădiri așteaptă în prezent explozia vânzărilor, în condițiile în care România are directive clare din partea Uniunii Europene
Grand Arena a fost deschis în 2009 și are printre chiriași Carrefour, Decathlon, Altex, Intersport sau Deichmann, iar veniturile din operarea proiectului se ridică la 7,5-8 milioane
Magazinul francezilor, deschis în toamna anului 2011, are o suprafață de vânzare de circa 16.500 de metri pătrați, astfel că este unul dintre cele mai mari din piața locală de bricolaj
El și-a propus să deschidă anul acesta un spațiu de prezentare în Marea Britanie, la Londra și are în plan și deschiderea unor noi puncte de lucru în Italia, Franța și Elveția, țări