Ce a mai declarat Laurențiu Manea:
La Cluj este cel mai important proiect actual al grupului, cu o investiție de peste 500 mil..euro, de regenerare urbană.
În această platformă investițiile sunt de circa 1 mil. euro în tehnologie și infrastructură.“
„Avem o echipă de tehnologie formată din șase persoane, un departament de tech marketing
Firma sa a intrat în insolvență pentru că nu a încasat banii pe lucrările executate pentru entități aparținând statului, după cum declara antreprenorul timișorean la acea vreme.
♦ Rotar Park Residence, în cea de-a doua sa fază, care se află acum în construcție, notează pe site-ul de prezentare că unele dintre viitoarele apartamente vor avea bucătării de 7,80
mă simt privilegiat că am avut posibilitatea de a fi o parte din schimbarea lor înspre principiile sustenabile”, a declarat Andrew Caistor.
”După ce am lucrat cu Răzvan și echipa sa
Tempo, în intervalul 2016-2020 pe piața rezidențială din București au fost livrate 35.680 de locuințe ♦ Doar Primăria sectorului 1 vorbește despre aproape 22.000 de locuințe pe raza sa