Costurile mici au salvat piața birourilor din Est
Polonia, cea mai mare economie din regiune și singura țară membră a Uniunii Europene care a evitat recesiunea globală din 2008-2009, a reușit să atragă cei mai mulți investitori dintre
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Polonia, cea mai mare economie din regiune și singura țară membră a Uniunii Europene care a evitat recesiunea globală din 2008-2009, a reușit să atragă cei mai mulți investitori dintre
„Noi analizăm fiecare proiect în parte, ne uităm la prețul terenului și ce putem construi.
Ei nu precizează însă în ce stadiu se află acum lucrările.
Astfel, firma CON-A Operations este noua entitate prin care este raportată cea mai mare parte a activității grupului.
Acestea pot fi percepute doar în timp, în perioada de garanție, adică după ce proiectul este implementat.
Cel mai recent contract câștigat de austrieci este cel pentru execuția lucrărilor la centura de sud-est a municipiului Arad, în lungime de 11 km, valoarea investiției fiind de 308 mil
Fondul de investiții Greenbridge cu sediul la Londra a preluat 75% din acțiunile grupului de companii Rus Savitar-Casa Rusu, unul dintre cei mai mari producători și retaileri de
Numărul locuințelor vândute în București a crescut în primul trimestru al anului cu 18% față de aceeași perioadă din 2023, în timp ce la nivel national cererea s-a majorat cu 19%, potrivit
Cererea de pe piața imobiliară se îndreaptă tot mai mult către apartamente cu trei camere, pe măsură ce familiile s-au extins și au nevoie de mai mult spațiu, dar și către garsoniere
„Cea mai mare comună din România este Florești după numărul de locuitori, dar este un cartier dormitor al Clujului. Mulți dintre cei care se mută în Florești tot la bloc stau.