pe piața locală, este în discuții cu New Europe Property Investments (NEPI) pentru a prelua întreg portofoliul de birouri al fondului de investiții sud-african într-o tranzacție care
rezidențial, mai ales prin construcții ridicate de la zero, resimțită din nou începând de anul trecut și continuată anul acesta, s-a văzut în ultimul an și în sectorul producției de BCA, care
One United Properties, controlată de Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, doi dintre cei care au pus bazele casei de investiții Capital Partners (în prezent BT Capital Partners), l-a
Fondul de investiții NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, a demarat lucrările la extinderea mallului Promenada și la viitoarea clădire de birouri care va
Bogdan și Cristian Giurgescu, doi frați care au pus bazele unei afaceri de scule, unelte și produse de uz gospodăresc în urmă cu 13 ani, deschid la Bacău un al doilea magazin de bricolaj
Investițiile nete realizate în economia națională în primul trimestru au însumat 15,79 miliarde lei, în creștere cu 14,3% comparativ cu trimestrul I 2017, în condițiile în care lucrările
Fondul britanic de investiții First Property, care deține în România o clădire de birouri în București și două centre logistice în provincie, a achiziționat clădirea de birouri Maestro
Fondul britanic de investiții First Property, care deține în România o clădire de birouri în București și două centre logistice în provincie, a achiziționat clădirea de birouri Maestro
Kastamonu România din Reghin, județul Mureș, o companie cu acționariat turcesc cu activități în prelucrarea lemnului, și-a bugetat pentru anul în curs investiții de 3,5 mil. euro, bani care