acțiune pentru aglomerarea București, aflată în administrarea sa, conform prevederilor H.G. nr. 321/2005, art. 4 alin.1“, se arată în raportul amintit, realizat de Enviro Consult SRL
Globalworth a cumpărat un teren de 57.000 mp deținut anterior de Coca-Cola HBC România pentru dezvoltarea noului sediu al Groupe Renault România din București de către Elgan Offices SRL
cum reiese din informațiile transmise pe e-mail, însă la telefon reprezentanții companiei dezvoltatoare – care figurează pe panoul de pe șantier ca fiind SC Spațiu Comercial Vitan SRL
Cea mai mare firmă din grupul Schweighofer este Holzindustrie Schwighofer SRL, care anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 470 mil. euro și un profit de aproape 98 mil. euro
El a depus cererea de insolvență la Tribunalul Brașov pe 15 noiembrie, iar pe 20 noiembrie a fost admisă cererea și desemnați administratori judiciari provizorii Cențu SPRL și Casa
Blocuri în insolvență
Numeroase ansambluri rezidențiale din București construite în perioada de boom a pieței imobiliare, precum Asmita Gardens, Ibiza Sol, My Dream Residence, Vitan
Clădirea Tandem, aflată în apropierea Palatului Telefoanelor, este compusă din teren intravilan, având o suprafață de 4.740 mp și din construcții având o suprafață construită la sol
Palatul Știrbey se întinde pe o suprafață construită la sol de 776 de metri pătrați și o suprafață construită desfășurată de 2.933 de metri pătrați, având un regim de înălțime de S+
Palatul Știrbey se întinde pe o suprafață construită la sol de 776 de metri pătrați și o suprafață construită desfășurată de 2.933 de metri pătrați, având un regim de înălțime de S