„Capitala“ producției este în Maramureș
Potrivit unor informații din presă, compania, care nu are site propriu, ar fi unul dintre furnizorii locali ai IKEA.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Potrivit unor informații din presă, compania, care nu are site propriu, ar fi unul dintre furnizorii locali ai IKEA.
Liderul producției de mobilă este compania Aramis Invest din Baia Mare, controlată de omul de afaceri Vladimir Iacob (60%), care îl are ca partener pe Marius Selescu (40%).
După primele nouă luni ale anului, kika are o creștere de 5% a afacerilor.
Toate aceste proiecte, în cazul în care ar fi realizate, ar implica investiții cuprinse între 800 mil. euro și 1 miliard de euro, potrivit estimărilor ZF, iar circa 25.000, poate
Dar nu ar fi dramatic dacă totul s-ar reduce la statistici. Grav e că ceea ce numim rural la noi ascunde o realitate dură, o sărăcie cronică.
din ROCA Industry este faptul că, de pildă, toate sunt prezente în marile lanțuri de DIY (bricolaj), au o bază comună de clienți, adică distribuitorii de materiale de construcții ar
Până atunci, fiecare are de dus o luptă de supraviețuire, în special companiile românești.
De asemenea, vom crește free-floatul companiei pe bursă.“ Globalworth are o capitalizare de 601 mil. lire, în timp ce, spre comparație, Romgaz are o capitalizare de 2 mld. lire.
După un deceniu și jumătate de la aderarea României la Uniunea Europeană, 2021 are șansa de a pune bazele unei perioade de evoluție economică majoră, care ar putea accelera foarte mult
Ce ar putea urma?