Anul 2020 se încheie cu multe schimbări pe piața de real estate, atât în ceea ce privește comportamentul de cumpărare al oamenilor sau termenul de luare a unei decizii, cât și atunci
Fiecare magazin este o platformă logistică pentru că gestionează comenzile, face pickingul și se asigură că acea comandă ajunge la client în termenul promis, gestionând parțial și relația
Iar ceea ce am descoperit contrazice percepția generală – doar 70% dintre locuitorii din mediul urban sunt, de fapt, proprietari ai locuinței în care trăiesc“, spune Gabriel Blăniță
și Andrei Diaconescu, fondatorii dezvoltatorului imobiliar One United Properties, care pregătește listarea la bursa de la București prin BRK Financial Group, analizează dacă vor face
Dezvoltarea infrastructurii poloneze face multe victime
Problemele de finanțare ale PBG urmează mai multor falimente ale constructorilor angajați să dezvolte proiecte rutiere în Polonia
Dacă alți investitori și-au “îngropat” cea mai mare parte a fondurilor în terenuri pentru proiecte ce nu s-au concretizat, Zeus are acum în special proprietăți care pot