Staer, brand prezent în peste 30 de magazine proprii ale companiei din Galați și ale partenerilor, a raportat anul trecut un profit de 5 milioane de lei, cu 66% mai mare față de anul
Alexandru Stânean, directorul general interimar al producătorului de materiale de construcții Teraplast Bistrița, spune că revirimentul pieței locale a construcțiilor este încă
♦ Bucureștiul – Primăria Generală plus sectoarele – are pe mână, în 2026, 37 mld. lei (7 mld. euro) ♦ Doar bugetul total pe 2026 al Primăriei Generale a Bucureștiului este de
suprafață cumulată de 700.000 de metri pătrați, dezvoltări care ar trebui realizate în următorii trei ani, potrivit unei analize a ZF, realizată cu ajutorul consultanților firmei JLL
Astfel, compania construiește un mall la Timișoara și realizează extinderi ale centrelor comerciale pe care le deține în Constanța, Deva și Drobeta Turnu-Severin.
Clădirile de birouri – BOB și BOC – au fost vândute către un fond al băncii Deutsche Bank, dar Papalekas purta discuții pentru răscumpărarea acestor active.
Ar fi greu pentru absolut toți“, afirmă Roxana Stănciulescu, cea care din toamna acestui an ocupă poziția de senior leasing manager al companiei Echo Investment, care dezvoltă mallul