Vorbim de aproximativ 400 mil. lei care vor fi vor fi investiți în industria de apărare iar eu am venit și am spus că trebuie să ne concentrăm mult mai mult pe ceea ce poate să producă
Purtătorul de cuvânt Laurent Wormser a refuzat sa comenteze opiniile privind locurile de muncă, în timp ce un reprezentant Siemens nu a putu fi contactat imediat pentru comentarii.
În opinia sa, cel mai bun exemplu este zona Pipera, unde întâi au mers dezvoltatorii imobiliari și au construit clădiri de imobile și proiecte rezidențiale, iar abia acum sunt realizate
Astfel, companiile trebuie sa identifice cele mai bune soluții care susțin productivitatea dar și securitatea cibernetică, un risc pentru cei care lucrează de acasă și o coluție pentru
Berlinul a introdus prima sa strategie privind căldura abia la sfârșitul anului trecut, la mai bine de două decenii după ce Parisul a implementat una în urma valului de căldură extremă