Din această activitate de comercializare, Rockwool a obținut anul trecut în România afaceri de 94 mil. lei, după o creștere de peste 30% față de anul 2017.
„În ultimii doi ani am finalizat certificarea unor proiecte cumulând peste 1,5 mil. metri pătrați, din care aproximativ 40% este reprezentat de proiecte de birouri.
proiecte rezidențiale”, iar din estimările Colliers, peste jumătate din tranzacțiile cu terenuri realizate în București au vizat astfel de terenuri, adică un volum care a depășit 100 mil
România reprezintă una dintre cele mai mari piețe regionale pentru Immofinanz cu un volum total de active fixe de 622,1 milioane de euro și 49,8 mil. euro venituri din închirieri
Datoriile șantierului se ridicau la un miliard de lei (207 mil. euro), potrivit tabelului preliminar, iar activul la 1,26 mld. lei, conform evidențelor contabile, potrivit ultimelor
Date-cheie despre tranzacția Hexagon-CUG
► Suprafață: 32 de hectare – una dintre cele mai mari platforme industriale din România
► Valoare estimată: peste 20 mil. euro
► Vânzător
ipoteci a amânat pe termen nedefinit peste 5.000 de tranzacții cu locuințe care ar fi trebuit încheiate prin credit ipotecar la nivel național, cu o valoare cumulată de peste 437 mil
UniCredit HQ (2.700 de euro/mp) sau Green Court A (2.250 de euro/mp) au fost chiar peste acest nivel, în timp ce prețul plătit pentru Nusco Tower a fost de fix 2.000 de euro/mp (46 mil