Pe piața românească, STRABAG activează din 1991 și este prezent în toate segmentele importante ale sectorului de construcții – infrastructură rutieră, construcții civile, proiecte imobiliare
Cele două fabrici ale grupului, la Randers, Danemarca și Brașov, România, acoperă capacitatea necesară pentru piețe europene cheie precum Germania, Danemarca, Finlanda, Suedia și Olanda
Anul trecut, Daroconstruct, specializată în domeniul construcțiilor de clădiri, al infrastructurii rutiere, al podurilor și al rețelelor de utilități, a înregistrat o cifră de afaceri
Operațiunea de producție a betonului fusese dezvoltată inițial pentru a susține proiectele proprii ale companiei și pentru a asigura controlul asupra calității materialelor utilizate
Adrian Vascu, președinte al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR), spune într-un punct de vedere transmis ZF că modul propus de impozitare a clădirilor
România, divizia imobiliară a grupului suedez Inter IKEA, a primit 20 de milioane de euro de la acționarii olandezi în luna decembrie, potrivit datelor publicate de Oficiul Național al
Companiile care activează în domeniul construcțiilor de clădiri, al lucrărilor de infrastructură și industriale, respectiv al lucrărilor speciale au încheiat anul trecut cu un număr
Companiile care activează în domeniul construcțiilor de clădiri, al lucrărilor de infrastructură și industriale, respectiv al lucrărilor speciale au încheiat anul trecut cu un număr