, proprietarul fiind cel care plătește comisionul de 50% din chirie la semnarea contractului cu chiriașul, iar apoi lunar valoarea de 10% din chirie, spune Laura Baciu, managing partner
Într-adevăr, există birouri unde vedem o prezență la birou în jur de 20-30% din rândul angajaților, dar aceasta ține de politica acelei companii“, a spus Mihaela Petruescu, partner
fost premier al Republicii Moldova, în vânzarea birourilor Liberty din Cluj către White Star Real Estate și partenerul său de capital, o universitate americană de top.
fost premier al Republicii Moldova, în vânzarea birourilor Liberty din Cluj către White Star Real Estate și partenerul său de capital, o universitate americană de top.
Fondul de investiții Advent International, care mai deține în România divizia de medicamente generice a producătorului Zentiva, a preluat compania antreprenorială Indis Partener, cu
Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj, membră a grupului austriac Strabag, a demarat în asociere cu compania Serbis din Bistrița, controlată de Liviu Mihail Naghiu, lucrările
proiecte rezidentiale noi, dintre care unul în București și restul în judetul Ilfov, o zonă care atrage tot mai multe investitii având în vedere impredictibilitatea pietei din Capitală
De altfel, Aramis Invest și Taparo, ambele din județul Maramureș, sunt prezente în top zece cei mai mari exportatori cu capital românesc, iar sectorul mobilei este unul dintre puținele