celuloză și hârtie spune că este dezamăgit de faptul că România nu a reușit să atragă mai multe companii multinaționale, care prin prisma activității lor ar fi putut contribui și la
Mallul din Vitan va avea un nou corp și o grădină în zona actualei parcări din spatele proiectului, în timp ce la Plaza vor fi reamenajate intrările, iar într-un spațiu de 7.000-8.000
Distribuitorul de materiale izolante Knauf Insulation, parte a grupului german Knauf, se așteaptă ca afacerile să se plaseze în acest an cel puțin la nivelul din 2011, când au totalizat
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, marți, la Constanța, că pentru reabilitarea falezelor litoralului Mării Negre vor fi folosite 136 de milioane de euro, din fonduri europene
Marii dezvoltatori și proprietari de centre comerciale au noi planuri de expansiune la nivel național însă sunt în prezent afectați de creșterile costurilor legate de energie
Investițiile de pe piața imobiliară s-au diminuat în primul trimestru cu circa 50% față de perioada similară din 2020, la aproximativ 74 milioane euro, remarcându-se diferențe mari
companiilor din România a scăzut cu doar 5,5% în 2020, un an atipic, marcat de pandemia de COVID-19 care a adus cu sine și o criză economică în multe sectoare ♦ Există diferențe majore de la
I s-a spus „Regele asfaltului”, după ce, ani la rândul, și-a adjudecat unele dintre cele mai mari și mai complexe proiecte de infrastructură rutieră din România.
raportat pentru 2021 o cifră de afaceri de aproape 236,2 mil. lei (48 mil. euro), în creștere cu circa 15% față de anul anterior, conform calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la
cu dobânzi fixe în primii 5-7 ani atunci când iau finanțări pentru a cumpăra apartamente, pentru că le oferă siguranță, a spus Bogdan Iliescu, director comercial Nusco Imobiliara la