Compania clujeană Softvision a fuzionat cu grupul american SPI
Compania clujeană SoftVision, specializată în dezvoltarea de soluții software, a fuzionat cu Software Paradigms International (SPI), una dintre cele mai mari companii din SUA, parte
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
7583 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Compania clujeană SoftVision, specializată în dezvoltarea de soluții software, a fuzionat cu Software Paradigms International (SPI), una dintre cele mai mari companii din SUA, parte
Furnizorul local de soluții software Infrasoft țintește să ajungă anul acesta la 100 de clienți pentru propria soluție software de management al documentelor și automatizare a proceselor
O treime din recrutările realizate anul trecut de compania specializată în dezvoltare software EXE Software au fost prin intermediul rețelei de socializare Linkedin, în vreme ce 20%
Dezvoltatorul local de soluții software de business TotalSoft, parte a companiei Logo Software (Logo) din Turcia, își extinde prezența la nivel internațional cu un nou birou la Frankfurt
Furnizorul local de soluții software de business TotalSoft, parte a companiei Logo Software (Logo) din Turcia, a investit în schimbarea identității vizuale, pentru a se adapta la identitatea
Anton Rog, general de brigadă al Serviciului Român de Informații (SRI) și director al Centrului Național Cyberint, va avea o intervenție despre oportunitățile digitale ale României
Francezii de la Open, grup cu afaceri de peste 300 mil. euro, a intrat anul trecut pe piața din România prin achiziția firmei Beler Soft SRL.
Astfel, începând cu luna iulie 2023, SAP Labs Site din București face parte din rețeaua globală de R&D (research and development) SAP Labs Network, care numără 21 de centre de cercetare
Integratorul german de soluții IT&C Medialine EuroTrade AG și-a transferat aproape întreaga divizie de software în România, planul fiind de a dezvolta businessul local și în direcția
lansată pe platforma de investiții Ronin, un proiect de dezvoltat de antreprenorii Ovidiu Ghiman, Felix Crișan și Bogdan Almași, este cea a Softlead - un marketplace de investiții software