În plus, aceștia dispun de soluții validate de protecție a datelor atât pentru cei din interior, cât și pentru cazurile în care se încearcă accesarea lor din exterior“, explică Tudor
Metoda aleasă a fost cea a interviurilor
** Sondaj online realizat pentru Telekom Romania de către agenția iSense Solutions pe un eșantion reprezentativ național de antreprenori, în
Printre cele mai noi produse dezvoltate și implementate pe modelul SaaS se numără Sales 365, Legal 365, SMB Power Package, Real Estate Solution și Heavy Machinery Solution.
În prezent, piața locală de servicii de tip call-center se apropie de 300 de milioane de euro anual, iar printre cei mai mari jucători se numără Computer Generated Solutions (CGS),
Serviciul de call center este externalizat către o firmă specializată, în timp ce platforma online este gestionată de compania de IT a grupului, Advance Software Solutions.
Deși prezentă pe plan local încă din 2011, ca urmare a achiziției Siemens IT Solutions and Services din Germania, până anul trecut operațiunile Atos România nu s-au concentrat pe
cu 13% a livrărilor de monitoare Acer în prima jumătate a anului, pe o piață aflată în scădere“, a declarat Marian Brătășanu, business development manager desktop & display solutions
Telemobil (5.055 mp), Computer Generated Solutions (5.688 mp) și Viveo România (746 mp extindere și încă 1.400 mp suprafață nouă închiriată) și-au extins contractele, pentru un interval
Cognizant Technology Solutions România a înregistrat la finalul anului 2020 afaceri de peste 90 mil. euro (444 milioane lei), în creștere cu peste 23% față de anul precedent, când compania