„Dacă noi, companiile, vom căuta în mod constant doar oamenii cei mai seniori, nu e sustenabil pe termen lung. Trebuie să investim și în talentul proaspăt.
Ele nu au putere de cumpărare așa cum au companiile din Occident, spre exemplu, în schimb, din experiența care o avem, chiar și firmele mici și medii fac tot posibilul să implice cel
“Într-o săptămână poți avea în pipeline trei proiecte noi care au șanse mari să se semneze și te gândești cum să începi mai repede recrutarea și cum să găsești noi colegi, iar în câteva
Este dezvoltat în urma multor atacuri analizate și am identificat cam cum trebuie să se comporte acest antivirus ca să detecteze chiar și unele dintre cele mai sofisticate tipuri de
Practic, vom face în aplicație acest flux care va face acest moment în care trebuie să împarți o cheltuială într-un grup, să fie administrat mult mai ușor – să fie clar cât are