acest an investiții de 11,5 mil. euro, față de 5,4 mil. euro în 2013, a declarat șeful eMAG, adăugând că suma va fi împărțită astfel: 3 mil. euro în tehnologie, 2,5 mil. euro în logistică
metode de plată, respectiv plata cu cardul care e mai puțin dezvoltată între Bulgaria și Ungaria versus România și mai poate exista o diferență în ceea ce privește infrastructura logistică
Actualul ministru al Finanțelor Alexandru Nazare este liderul echipei interministeriale care a pregătit candidatura României și care continuă și acum negocierile și pregătirile logistice
Suntem în discuții cu persoane pe care dorim să le avem în board adviser, pe partea de stock management pentru că este un business care presupune multă logistică, și cred că o să avem
Pe lângă acestea, fondul urmărește soluții bazate pe inteligență artificială și AI generativ – cu condiția unui diferențiator tehnologic real –, dar și zone precum supply chain, logistică