Iar în ceea ce privește riscul, în zilele noastre acesta este invers proporțional, furturile fizice sunt de obicei limitate, furturile cibernetice pot compromite parțial sau integral
Kinderpedia, care a dezvoltat o platformă de comunicare și management pentru grădinițe și școli, a ajuns în finala Web Summit 2023 și a câștigat votul publicului, au transmis reprezentanții
Piața de soluții software de supraveghere video în cloud și de management al fluxurilor video din Europa de Est a fost de 47 mil. dolari în 2024 și va ajunge la 63 mil. dolari în 2028
La nivelul întregului an vânzările vor fi egale cu cele din 2011 având în vedere condițiile din economie, spune Bogdan Iftemie, directorul de vânzări al Acer România.
Compania americană ACI Worldwide, care dezvoltă software pentru plățile electronice, si-a mutat biroul din Timisoara in cladirea UBC 2 din ansamblul Openville, construit de Iulius Group
Firma de consultanță în management și tehnologie BearingPoint, cu sediul la Amsterdam, deschide al treilea birou din România, la Timișoara, de unde va livra servicii de consultanță
Progresele din domeniul tehnologic ar putea crește PIB-ul mondial cu peste 1.100 miliarde de dolari în următorii 10-15 ani, relevă un nou raport al analiștilor JPMorgan Asset Management