5346 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Analize și interviuri
cele mai relevante primeleCătălin Mazilu, fondatorul LinkToRide, și Răzvan Nica, fondatorul CarbonTool – parteneriat pentru reducerea emisiilor din naveta angajaților: Pentru fiecare cursă știm exact care sunt reducerile de CO2, iar companiile își pot îndeplini obiectivele de ESG
„Dacă până acum am fost concentrați pe zona de B2C, acum ne-am îndreptat atenția către zona de B2B, întrucât încercăm să aducem alături de noi companii care să vrea să ofere această
ZF IT Generation. Octavian Dumitrescu, fondator și CEO al Dyver AI: Am lansat Dyver AI Assistant, produsul self-service cu care intrăm pe segmentul magazinelor online mici - o piață de circa 12 milioane de companii la nivel mondial
concentrate pe Statele Unite, de unde compania a atras anul trecut investiția: „Investitorii noștri ne-au recomandat să mergem foarte mult către piața aceea, pentru că ne ajută și la
ZF IT Generation. Start-up Update. Alexandru Cojocaru, cofondator și CEO, Licenseware - platforma de management al licențelor software: Acum avem 70 de clienți din peste 20 de țări, iar până la finalul anului vrem să ajungem la venituri recurente anuale d
„Pentru noi, AI-ul a fost un «enabler» și ne-a ajutat să egalăm terenul de joc.
Operațiune fulger: RCS&RDS (Digi) lansează cea mai mare ofertă de vânzare de acțiuni a unei companii private pentru a strânge maximum 270 mil. euro. Compania este evaluată între 782 mil. euro și 1,2 mld. euro. Preț pe acțiune cuprins între 38
Aceste date și ore pot fi schimbate fără o notificare ulterioară”, conform datelor din prospect.
ZF Tech Day. Mădălin Dumitru, fondator și CEO, Cyber Smart Defence: Așa cum pentru NATO se cere un buget minim de apărare de 2-3-5% din PIB, la fel pentru companii ar fi suficient un procent de 4-5% din cifra de afaceri pentru cybersecurity. Un singur ata
„Asta ne ajută să avem și foarte multă experiență pentru că am fost martorii unor atacuri cibernetice din Brazilia până în Orientul Mijlociu, Canada, Statele Unite și am văzut tipuri
VIDEO. Demo Day Innovx-BCR, co-hosted by ZF. Ecosistemul de fonduri de investiții din Europa Centrală și de Est așteaptă de la antreprenorii din regiune să aibă ambiții mai mari, pe măsura talentului lor, pe care să le finanțeze
Experiența noastră generală în finanțare și despre fondurile UE ne ajută să ghidăm antreprenorii pe parcursul întregului proces de absorbție”, a punctat Manea.
Kickstarter: Cum a reușit o platformă online de finanțări să strângă un miliard de dolari
Asta ne dă posibilitatea să facem lucrurile așa cum vrem noi, să încercăm să facem lucruri bune pentru lumea în care trăim.
Tiberiu Dobre, Samsung România: Anul acesta segmentul de piață al telefoanelor premium, de peste 600 euro, va depăși pentru prima dată valoarea de un miliard de euro și va ajunge la peste un milion de unități
♦ Gigantul sud-coreean a lansat aseară cele mai noi modele din gama sa Galaxy S – S24 Ultra, Galaxy S24 Plus și Galaxy S24, care au integrată tehnologia inteligenței artificiale
Andrew Yavorsky, GlobalLogic: România joacă un rol cheie în strategia noastră europeană. Nu este doar un centru de livrare, ci un hub strategic de inovare care oferă atât expertiză tehnică aprofundată, cât și cunoștințe solide de domeniu în industrii prec
„Ne vom îndepărta de modelele tradiționale de outsourcing și ne vom concentra tot mai mult pe co-crearea de produse digitale inteligente.