În ceea ce privește profitul net, Dahua Technology SRL a înregistrat un avans și mai mare, aproape triplându-se de la 1,4 milioane de lei în 2023 la 4,2 milioane de lei în 2024.
vânzări de 300.000 – 350.000 de unități, ceea ce reprezintă o creștere cu 80% față de anul trecut“, a declarat pentru ZF Dragoș Vasile, directorul executiv al companiei Advance Technologies
proiectele Neo Vision Group pe zona AI este cel realizat pentru compania MHT Experience, unde un proces de ofertare de patru săptămâni va fi redus la 5-7 zile prin intermediul tehnologiei
Aparatele foto cu obiective interschimbabile (D-SLR) au avut o rată de creștere de două cifre însă aceasta nu a compensat scăderea înregistrată în segmentul de camere foto compacte
pentru ZF Octavian Ichim, CEO al Schwarz Global Services, fosta Schwarz IT, centru IT care oferă soluții digitale și de business pentru grupul Schwarz, parte din structura centrală SDL
Cel mai recent incident a implicat o combinație de modele OpenAI, inclusiv GPT-5.6 Sol, lansat la începutul acestei luni, precum și un model mai performant, care era testat înainte
cum sunt cele organizate de pre-acceleratorul pentru studenți „Innovation Labs“, coordonat deTechLounge și TechSoup, două asociații care încurajează antreprenoriatul în domeniul tehnologiei
city“ urmând să ajungă la peste 25 miliarde de dolari până în 2023, potrivit estimărilor companiei americane Navigant Research, specializată în cercetări de piață în domeniul tehnologiei
Aș mai spune că, din experiența lucrului alături de companii de tehnologie de aproape 10 ani, începem să fim deja mai vizibili în exterior, mai ales mulțumită capacităților tehnice