♦ Compania de consultanță software Thoughtworks România a avut afaceri de 23,5 milioane de dolari în 2022, plus 63% și estimează o creștere de 10% în acest an.
În plus, a crescut semnificativ numărul solicitărilor pentru competențele în testare automată și în baze de date, în concordanță cu evoluțiile din domeniu“, explică Iuliana Anton.
compania românească TARA Interactive, specializată în furnizarea de servicii de dezvoltare software și consultanță, cu afaceri de peste 1,2 mil. euro (la nivel de grup) în 2023, plus
„În plus, rolul Swisspod în proiectul european Muspell, care a primit o finanțare de 3,5 milioane de euro din partea Consiliului European pentru Inovare (EIC) și Secretariatului de
În plus față de cohortele anterioare, pe lângă subiectele esențiale de business, precum marketing, vânzări, planificare financiară, surse de investiții, Venture Accel se va concentra
În plus, lansarea magazinului online reprezintă o decizie strategică la nivel global, după ce țări precum Italia sau India au lansat deja aceste canale de vânzare“, a spus general managerul
În plus, firma își va extinde echipa și cu 40 de specialiști în Marea Britanie, astfel încât numărul acestora va ajunge la aproape 90 pană la finalul anului viitor.
În plus, firma își va extinde echipa și cu 40 de specialiști în Marea Britanie, astfel încât numărul acestora va ajunge la aproape 90 pană la finalul anului viitor.