asemenea, anul acesta vom continua să investim în dezvoltarea platformei și să stabilim parteneriate strategice la nivel local și internațional.“
Smartdreamers este utilizată de peste 2.000
fonduri europene s-a limitat la subvențiile pentru fermieri, plătiți inclusiv cu ajutorul sistemului informatic de la APIA, jumătate din cele mai mari 50 companii antreprenoriale din 2009
Compania, înființată în 2005, le oferă organizațiilor de diferite dimensiuni, de la companii Fortune 500 la startup-uri, expertiză tehnică și soluții bazate pe inteligența artificială
Oferta Qubiz, companie fondată în 2008 la Oradea, cuprinde soluții și servicii pentru proiecte IT – de la consultanță, design funcțional, arhitectură software, UX design la implementare
În 1998 a venit la Timișoara companie americană de echipamente electronice și subansambluri Solectron, care a fost preluată în 2007 de o companie rivală, tot americană, Flextronics
La finalul anului trecut, pentru prima oară de la aderarea României la UE, din 2007, Bucureștiul a câștigat competiția pentru a găzdui centrul de securitate cibernetică, instituția
Compania a fost înființată în 2007 în Baia Mare, iar ulterior s-a extins și în ate orașe ale țării, acum fiind prezentă la nivel național, cu operațiuni și în București, Cluj-Napoca