acțiuni se listează acum datorită cererii adiționale puternice pentru active profitabile din partea investitorilor individuali“, spune Piotr Borowski, membru al consiliului de management
Și de asta aceste API-uri ajută pe partea de management al comenzilor, și scurtăm cu 80% cel puțin din munca aceasta.“
Marketplace-ul a fost lansat oficial în luna iulie a anului
Bitdefender a fost nevoită să-și crească echipele de product marketing, de product management și pe măsură ce am luat contact cu piețele din afara României, am adus knowledge valoros
Iar despre felul în care sunt administrate: „administrare centralizată parțială, prin intermediul soluțiilor Cisco Firepower Management Center și Fortinet FortiManager, precum și administrare
Câteodată investitorul are tendința să fie invaziv și să ceară destul de multe drepturi – de veto în AGA, să aibă pe cineva în management care să poată fi implicat în luarea deciziilor
Ulterior, pas cu pas, am început să dezvoltăm și alte aplicații utile întregului proces de management al fondurilor și pot să spun că în momentul de față, de la momentul în care avem