Tot pentru îmbunătățirea experienței pe care cumpărătorii o au cu elefant.ro au fost pregătite câteva noi concepte de retail offline ce vor fi anunțate public în această primăvară.
Platforma poate crea materiale pentru campanii de marketing, fotografii de produs sau concepte specifice unor sesiuni foto pentru produsele și serviciile companiei.
Programul nostru de Accelerator este conceput pentru a acoperi acest gol, oferind finanțare start-upurilor selectate în program”, a declarat Andrei Cosmin Munteanu, Programs Managing
Pentru a păstra aparența legalității, reprezentanții firmei declarau și plăteau taxe doar la valoarea comisioanelor percepute, în timp ce sumele încasate erau virate ulterior către
Iar acesta este cel mai bun lucru care se poate întâmpla ca urmare a implementării App Ops, pentru că astfel va fi aplicat conceptul de protecție a intimității datelor prin felul în
Pentru acest an, QuickMobile vizează investiții în reamenajarea tuturor spațiilor într-un nou concept – open space 360° – care să asigure clienților o și mai bună experiență
care ne-o oferă cea de-a 4-a Revoluție Industrială, reprezentată de Internet of Things, avem în vedere și realizarea unui spin-off orientat către clienții B2C, bazat pe același concept
se întâmplă ce se întâmplă cu atâtea exchange-uri care mor: toate cele care au murit și sunt multe nu mor pentru că Bitcoin este un business prost sau pentru că Bitcoin este un concept