pozitivă, consideră Daniel Rusen, directorul de marketing și operațiuni al subsidiarei locale a gigantului american Microsoft, unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente, software
Cloud-ul dedicat va susține aplicații viitoare ale instituțiilor publice, utilizând infrastructura cloud ca serviciu (IaaS), platforma ca serviciu (PaaS) și software-ul ca serviciu
Vom produce dispozitive la cheie care vor fi parte din strategia de extindere aa businessului nostru prin modelul HaaS – Hardware as a Service, așa cum există și modelul SaaS – Software
“Soft Net Consulting este un integrator de soluții software de business din România prezent în piața din România de peste 22 de ani care în momentul de față are proiecte de peste 1,6
Centrul de Inginerie Bosch din Cluj a fost înființat în 2013 ca parte integrantă a rețelei de inginerie globală a gigantului german, echipa actuală fiind specializată în inginerie de software
care au lucrat spre exemplu în farmacii și care au o atenție deosebită la detalii, care în momentul în care au început să mapeze pe o posibilă disciplină de IT au ajuns la testare software
stadiul de MVP (minimum viable product), iar investițiile în dezvoltarea produsului se ridică la aproximativ 15.000 de euro – bani investiți în partea de hardware, licențe software
investit foarte mult în hardware, am cumpărat de la NVIDIA de aproape jumătate de milion de euro, și fiind și într-un accelerator de la NVIDIA, am reușit să avem acces la resurse software