Termenii și condițiile de pe site-ul cel.ro arată că magazinul online este operat acum de o nouă companie, SC Brand Design Team SRL, înființată în anul 2017, și care este deținută de
Prima jumătate a clasamentului este completată de UX design, domeniu ce vizează îmbunătățirea experienței în ceea ce privește jocurile video sau aplicațiile mobile.
și locale, cărora le cere să verifice cu prioritate nivelul de protecție a sistemelor și „existența și testarea copiilor de siguranță“ ♦ Este însă doar o recomandare fără efecte concrete
Dorin Andreica, managing director al companiei, spune că deschiderea există, dar clienții așteaptă de la furnizori propuneri concrete, iar puțini văd riscul din spatele entuziasmului
Un exemplu ar fi lansarea versiunilor cloud sau SaaS ale mai multor soluții, precum: ERP, Financial Solutions, HCM Solutions, Chatbot, WMS, Onboarding & Contract Origination.
Credem că există o insuficiență pe piață – cursuri care promit să te învețe totul despre un domeniu, dar de unde cursanții pleacă fără a cunoaște tehnici și modalități concrete
Capital, GapMinder, 2022
Principalii investitori în companie: Hiro Capital, GapMinder, SeedCamp, Acequia Capital, Venrex
Descriere: Machinations.io a dezvoltat o platformă de game design