„Primele cinci companii plătitoare de redevență petrolieră sunt OMV Petrom, Romgaz, Amromco Energy, Mazarine Energy România și Stratum Energy România“, se mai arată în răspsunsurile
OMV și Petrom, zece stații de încărcare rapidă pentru automobilele electrice, obiectivul pentru finalul fiind de a avea un portofoliu de 40 de unitățI de încărcare rapidă.
De altfel, OMV Petrom, compania care asigură jumătate din producția internă de gaze naturale, a raportat pentru T1 2019 reducerea cantităților extrase cu 8%, cel mai sever ritm de scădere
Prețul de 259,6 lei/MWh (54,6 euro/MWh) pe care îl va primi OMV Petrom este cel mai mare din lista procătorilor care intră din nou pe segmentul energiei reglementate, mai mare chiar
Targetul la nivel de grup, mă refer la OMV Petrom pentru că suntem cu divizia de mobilitate parte a OMV Petrom de anul trecut, este de a ajunge la 5.000 puncte de încărcare la 2030.
10 mld. lei, bani care s-au dus pe acoperirea costurilor, altfel nu ar fi rezistat în piață ♦ Din acești bani se puteau face de la zero 4 centrale similare cu cea făcută de OMV Petrom
Pentru Petrom, Swiss Capital estimează un impozit de 430 mil. lei, iar pentru Hidroelectrica de 245 mil. lei
Potrivit proiectului de ordonanță, impozitul pe construcții se calculează
Oamenilor le place ideea de verde, dar nu vor să plătească pentru acest lucru“, a spus Radu Căprău, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru rafinare și marketing.