Principalele două repere ale noii legislații sunt reducerea consumului de energie până la aproximativ 100 KW/mp/an ca energie primară și consumul a 30% din resurse regenerabile.
Detaco Ltd, cu 42,7% din acțiuni, Compania Națională Aeroporturi București, cu un pachet de 10%, Europrest Invest cu 30% (controlată de Dragoș Dobrescu), Premium Management Team
Potrivit Mediafax, o scrisoare a fost trimisă pe această temă guvernului de la București, Comisia Europeană așteptând un răspuns în următoarele două luni, potrivit declarațiilor făcute
Singurul comentariu făcut de OMV Petrom pe tema acestui contract a fost următorul, deși ZF a cerut informații privind modalitatea de contractare a gazului din Neptun Deep încă de pe
Provincia sudică Guangdong, care are o economie mai mare decât cea australiană, conduce în eforturile Chinei de liberalizare a piețelor sale de energie.
Anul acesta cererea de energie s-a redus cu 7%, iar preturile spot sunt apropiate de nivelul din 2009, cel mai greu an pentru economia locala de la izbucnirea crizei financiare.
Principalele activități ale Electromagnetica sunt furnizarea de energie electrică și producția de energie în cele zece microhidrocentrale pe care le deține, producția de corpuri de
Grupul H4L desfășoară activități în diverse domenii, printre care dezvoltarea imobiliară, închirieri, exploatare forestieră, producere și comercializare de energie electrică și gaze