Renata Panait, o antreprenoare de 23 de ani din București, a înființat împreună cu o prietenă anul trecut firma Panda Kids SRL-D, care organizează evenimente pentru copii în care au
Roxana Capătă a devenit de la 1 iulie 2022 primul director general al nou-createi Ford Romania Services SRL – compania care integrează activitățile de vânzări și marketing ale Ford
Soldul „afacerilor de la zero“ – companii de tip SRL-D – a trecut de 14.200 de firme, ceea ce înseamnă că tinerii antreprenori au creat în ultimii patru ani cel puțin 28.500 de locuri
Grupul Ascendis, principalul jucător în piața de training și consultanță în domeniul dezvoltării profesionale din România, a achiziționat revistele Cariere și HR Manager, în urma unei
Mediul de business reproșează școlii că nu are o prea mare legătură cu piața reală”, a spus a spus Mircea Mihai, directorul executiv al EXELO Training&Development, firmă de consultanță
, iar clienții știu acum ce vor de la o companie de training, spune Oana Scarlat, CEO al Exec-Edu, companie de training, coaching și consultanță pentru lideri.
Robert Balheim, 52 de ani, un manager originar din Slovacia, l-a înlocuit pe Bogdan Oprea în funcția de director general al companiei Bunge Danube Trading, divizia de comerț cu cereale
Standul de recrutare al Serviciului Român de Informații (SRI) a fost de departe cel mai căutat din rândul a 100 de companii de persoanele care au participat în weekend la târgul de
Facultatea de Transporturi din cadrul Politehnicii Bucucurești are partenere peste 70 de companii în ceea ce privește programele de internship, iar Poli, pentru a atrage elevi, vii...