În această primăvară, Impact Outsourcing Solutions, a început să ofere linii de credit fără dobândă celor 2.500 de angajați ai săi prin intermediul Zebit, operatorul unei piețe unde
De la lansarea și până în prezent, Agista a investit în Centrokinetic, Bittnet Group, Eplus Smart Energy, Dendrio Solutions, GRX – de curând FORT și Top Tech.
Dezvoltatorul de software Luxoft, care are peste 2.000 de angajați pe plan local și care vrea să angajeze încă 150 de persoane până la finalul anului, oferă un bonus de „bun venit“
nu este nouă în Franța, fiind luată în discuție încă din anii ‘90, însă transformările seismice provocate de pandemie au generat noi dezbateri în această privință, relatează The Local
Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România, afirmă că autoritățile din România ar trebui să permită înființarea unei baze de date cu tranzacțiile efectuate pe plan local
Sistemul de învățământ local a trecut prin o serie de transformări în anii 1990, unele dintre cu efecte negative, care încă sunt vizibile în România și în prezent, crede Ray F.
noiembrie CEO adjunct și COO (director operațional) al noii companii Sunrise UPC în Elveția, un gigant care s-a format după o tranzacție de peste 7 miliarde de euro între Liberty Global
2050, chiar și în lipsa unor noi angajamente de renunțare treptată la combustibilii fosili, cele mai mari pierderi urmând să fie suferite de China și India, relevă un studiu al Global