Roboter GmbH din Germania a demonstrat noile abilități ale roboților săi, dezvoltate în cooperare cu Microsoft, prin robotul LBR iiwa (prescurtare de la „intelligent industrial work assistant
rolurile de Reprezentant Vânzări prin telefon, cu o ofertă salarială de 700-900 euro net pe lună, Commercial Trainee în București, cu un salariu de 800-900 euro net pe lună sau Sales Assistant
♦ Team assistant – producție: Îți place să organizezi întâlniri și să planifici evenimente, ești student la limbi străine, drept sau științe sociale, lucrezi bine în Office
Ken Blanchard România, a analizat raportul realizat de LinkedIn și spune că una dintre concluziile raportului este că, pentru anul 2021, cuvintele cheie sunt viteza în execuție și scala
senior/executive, pentru un specialist cu peste 10 ani experiență în domeniu, experiență în management și coordonare, cunoștințe tehnice în domeniul electric, automatizare, BMS și SCADA
ministrul justiției Robert Cazanciuc și Flavius Baias, decanul Facultății de Drept din cadrul Universității din București, vor fi invitații speciali ai evenimentului ce va avea loc în Sala
Alte beneficii incluse în pachet sunt bonurile de masă, sponsorizare pentru sala de fitness, asigurare medicală privată, cantină sau co- finanțare cu până la 70% pentru cursurile de
Eram în ultimul an de facultate, terminasem un job pentru un proiect PHARE și obosisem de dat meditații multe, așa că, mergând pe strada cu o prietenă, am văzut afișele mari de la Sala
medii de 4,5 din 6 importanței comportamentului față de angajat al șefului, dar și a altor caracteristici pe care acesta ar trebui să le aibă pentru a ocupa o astfel de poziție pe scara