Start-up-ul local Youni, care dezvoltă platforma cu același nume pentru elevii care vor să studieze la universități din străinătate, va deschide al doilea hub educațional în România
PwC România promovează, începând cu 1 septembrie, nouă directori în cadrul serviciilor de Consultanță fiscală și juridică, Audit și Consultanță pentru Afaceri.
Mai multe grafice și tabele din domeniul macroeconomie Mai multe grafice și tabele din domeniul Profesii Materialul a apărut în ediția din 17 noiembrie 2022 a Ziarului Financiar.
România stă bine la capitolul reprezentare a sportului în regiune, dar și comparativ cu alte țări din vestul Europei, având astfel 76 de federații sportive, arată datele Comisiei Europene
Mai mult de patru din zece (43%) dintre angajatorii privați din România au crescut bugetele de salarii anul acesta ca urmare a creșterii accelerate a inflației, arată rezultatele
Alina Dimitriu, Partener și lider al departamentului de Audit din cadrul EY România din iulie 2021, preia, începând cu luna iulie 2022, rolul de lider al liniei de servicii Assurance