și cunoașterea celorlalți, dar și încrederea reciprocă dintre șefi și angajați sunt factori care, pe lângă cei legați de partea financiară, țin angajații motivați și totodată productivi
În paralel, datele Statisticii indică o creștere constantă a numărului total de salariați din economie în 2015, cu peste 154.000 de joburi nou create doar în primele opt luni ale anului
Investițiile au fost în zona asta, dar nu numai inteligență artificială, BI și suita de office, adică oameni care vor să învețe tehnologia asta și te ajută să fi mai productiv.“
Pe
„Dincolo de diferențele salariale de la stat și cele de la privat, cred că și 1.000 de lei este un salariu mare dacă plătești un om care nu e productiv sau a cărui muncă nu aduce valoare
Le lipsește capitalul productiv. Se plâng că nu au finanțare, dar raportează profit și nu merg mai departe să pună banii în investiții“, comentează Kosza.
Dorel Codină
director executiv,
Parcul Industrial Miroslava
Noi am avut de luptat cu un mit, un mit conform căruia în Moldova nu vin investitori, în Moldova nu este în regulă