, datele de la Ministerul de Externe arată că în ultimii ani (cele mai recente informații fiind din 2010) piața locală a exportat către Qatar tot mai puține produse alimentare, mobilier
care să se permită organizarea învățământului profesional dual, forțați de deficitul de muncitori calificați, angajatorii din industrii precum cea auto, a
producției de mobilier
Prin PNRR-ul derulat de minister, o largă majoritate a unităților școlare s-au dotat cu mobilier, echipamente digitale, laboratoare de știință etc”, a scris ministrul Daniel David în
Sunt miliarde de euro pentru reabilitarea școlilor, pentru dotarea claselor cu mobilier și tehnologie moderne, pentru dezvoltarea de spații sustenabile.
În fabrica Banilevici Junior din Rădăuți (Suceava), unde o familie de antreprenori produce cu 130 de muncitori, dormitoare, living-uri, birouri sau obiecte mici de mobilier din lemn
Cutia cuprinde aceleași clădiri, dar pe formatul 2D și are în plus obiecte de mobilier urban, tramvaie, felinare sau oameni, astfel încât cei mici să-și poată recrea orașul.
Îmi amintesc că mobilierul era de adulți și a fost tăiat cu ferăstrăul ca să pară mobilier de copii. A pornit și cu donații de jucării din străinătate.
Ele, nefiind societăți comerciale, ci având structură de cabinet individual (CI), societate civilă (SCA) sau societate profesională cu răspundere limitată (SPRL), nu sunt obligate să