Reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator, implementată încă din luna octombrie a anului trecut, i-a permis retailerului electro IT Flanco să angajeze câte un om în
găsim oamenii potriviți, cu experiență în jurul cărora să construim o echipă și probabil că în următoarele luni, odată ce se pun bazele acestor echipe prin recrutarea de seniori, vom
„Un CEO câștigă într-o companie de IT cam cât un team leader, deci accentul se pune pe partea operațională; 4.000 euro este un salariu care i se acordă lejer”.
„Iar noi încercăm să ne pliem pe ele.“ Există cerere mare în zona de medicină, dar există interes și pentru unele specializări umaniste, cum ar fi filozofia.