Zsuzsanna Toth, HR Director, Vodafone Romania, spune că educația în zona tehnologică, la nivelul țării, este bună, însă există diferențe între orașele mari și restul țării, mai ales
este astăzi pe a-i învăța pe angajați cum să folosească inteligența artificială, astfel încât munca lor să fie mai eficientă, spune Dana Stoian, HR manager, Provident Financial Romania
Vodafone România, OMV Petrom și Banca Transilvania ocupă primele trei poziții în topul celor mai buni angajatori din România, fiind printre cele mai apreciate companii de către angajați
Românii din diaspora care doresc să lanseze o afacere în România pot accesa fonduri europene nerambursabile, de maxim 35.000 euro, prin intermediul programului „Diaspora Start-Up”,
Tarifele coach-ilor români care consiliază manageri sau antreprenori din firmele care activează pe piața locală pornesc de la circa 200 de euro pentru o sesiune, în timp ce prețurile
discurs public care să arate că avem programatori foarte buni și atragerea de investiții care să creeze locuri de muncă din ce în ce mai complexe – aceasta ar fi “rețeta” prin care românii
Dacă România ar fi o companie privată, Klaus Iohannis, primarul Sibiului, ales de aproape 55% din alegători pentru funcția de șef al statului, ar fi intrat pe lista scurtă de candidați