echipelor, nu știu să motiveze, nu știu să definească clar obiectivele, sunt doar câteva lucruri cu care se confruntă managementul companiilor, potrivit unui studiu realizat de compania
În România, statul încasează 50% din cheltuiala unui angajator cu un angajat plătit la nivelul salariului minim, în timp ce în Marea Britanie cele mai mici salarii sunt taxate cu 17%
După 25 de ani de capitalism, România a promovat în categoria țărilor cu o valoare ridicată a indicelui de dezvoltare umană, un indicator care măsoară prosperitatea economică a statului
Angajații de la stat din România câștigă, în medie, cu 19% mai mult decât angajații din mediul privat, în timp ce în alte state raportul este inversat, arată statisticile oficiale.
Deși din datele statistice rezultă că puterea de cumpărare a angajaților din România a scăzut cu 2,4%, angajații spun că în realitate scăderea este mult mai mare.
parteneriate corporate lansat în Cluj-Napoca de Paddy Power Betfair, o companie din Financial Times Stock Exchange 100, două dintre aceste proiecte, Mindway AI (Danemarca) și Pamble (România
Cel mai afectate companii din România vor fi cele care cumpără sau vând bunuri, în special companiile din industria auto și a textilelor“, a subliniat Alexandru Comănescu.