Compania plănuiește să angajeze 200 de noi angajați în 2021 pentru centrele sale din București, Timișoara, Kiev și Sofia.
”În ciuda restricțiilor și a contextului pandemic global
„Dacă mă uit pe cel mai recent studiu global al Deloitte cu privire la problemele din spațiul organizațional, 54% dintre angajați consideră că stresul la muncă este cea mai mare problemă
Continuăm să investim în profesori, în infrastructură și în programe internaționale, pentru a le oferi elevilor o educație de nivel global într-un mediu modern și inspirațional”, a
privind controlul investițiilor și subvențiilor străine, expertiza sa fiind recunoscută în mod constant de publicații internaționale precum Chambers & Partners Europe, Legal 500, Global
Avem o primă colecție pe care o vindem în magazinele Ikea și suntem singura întreprindere socială din Europa care face parte din portofoliul Ikea și care livrează global.“
Mesteshukar
Născuți între 1997 și 2012, tinerii din generația Z au azi cel mult 25 de ani, fiind în acest moment cel mai important segment din populația globală, cu o pondere de circa 32%.
Într-un birou modern, dotat cu o gamă largă de spații, o mare parte din comunicare are loc în mod organic, prin conversații informale și întâlniri spontane.