Acest lucru se întâmplă în condițiile în care în Moscova, cel puțin, șomajul este zero, iar multe poziții de management rămân vacante pentru o perioadă mai lungă de timp, pentru că
la crearea multor locuri de muncă prin instalarea în țară a producătorilor de componente auto“, spune Raluca Pârvu, business manager în cadrul companiei de consultanță în management
El a mai precizat că, deși marii producători de componente auto sunt în orașele din provincie (unde salariile pentru top management pot fi mai mici decât în București chiar și cu 30%
Pentru pozițiile de management și de specialiști, numărul de CV-uri este mai redus“, a spus Ligia Badea, recruitment manager în cadrul companiei Telus International Europe.
În comitetul de management pe țară, 16% din poziții sunt ocupate de femei, față de un procent de 5% în 2011, deci progresele sunt notabile“, a spus Nicolas Maure, directorul general
Ea mai precizează că înscrierea la un program de MBA este o idee mai veche a sa, însă a aplicat pentru bursa acordată de ZF în parteneriat cu WU Executive Academy anul acesta pentru
Pentru Virgil Stănescu, fost căpitan al naționalei de baschet, tranziția a fost facilitată de educația formală pe care a avut-o, management general în SUA și două masterate, unul în