Mai multe grafice și tabele din domeniul Profesii Mai multe grafice și tabele din domeniul IMM Materialul a apărut în ediția din 14 ianuarie 2021 a Ziarului Financiar.
Altex România va modifica salariile pentru a compensa efectele recentelor Ordonanțe de Guvern cu privire la plata contribuțiilor și pentru a menține la același nivel veniturile nete
Aproape 60% dintre angajații din România câștigă salarii nete mai mici de 4.100 de lei pe lună, iar o treime dintre salariați se află foarte aproape de nivelul salariului minim, arată
Salariul mediu net a ajuns în aprilie la 5.647 lei la nivel național, cu 8,2% mai mare decât în perioada similară din 2024, iar raportat la inflație creșterea a fost de 3,2%, arată
Tinerii cu vârste de până în 35 de ani care voiau să își înființeze o afacere cu bani primiți de la stat nu mai pot accesa fondurile nerambursabile pentru programul SRL-D coordonat
După ce a lucrat timp de un an ca educatoare în sistemul public, în 2011 a decis să înființeze Cezara Baby Club SRL-D, o creșă pentru copii cu vârste cuprinse între 11 luni și 4 ani
Trenkwalder SRL, unul dintre jucătorii aflați în top 5 pe piața serviciilor de recrutare și închiriere de forță de muncă temporară din România, și-a cerut insolvența, decizia venind
Ce îl califică pe Dan Vîlceanu ca ministru al investițiilor și al fondurilor europene; a luat vreo finanțare europeană când era director economic, în 2016, la SC Trefo SRL – firmă specializată