Aveam multe oportunități acolo, pentru că am lucrat acolo în regim part-time la o firmă de recrutare de ingineri, unde am fost recrutat chiar de CEO-ul companiei, care mi-a spus că
Sistemul de învățământ profesional a avut un început greoi la reintroducerea sa în 2012, pentru că atât mediul privat, cât și elevii nu s-au arătat foarte interesați.
Weber pledează pentru creșterea calității muncii prin pregătire, investiții în digitaizare și restructurarea ecologică a economiei, dar și pentru o politică de calificare proactivă.
1998 – august 2003 a ocupat funcția de manager financiar în cadrul societății First Logistics & Distribution SA București, societate cu același acționariat majoritar ca
Irina Rubeli, Associate Partner, Audit s-a alăturat practicii de servicii financiare a KPMG în 2006 și a acumulat o experiență semnificativă în furnizarea de servicii de audit și consultanță
Contextul economic și geopolitic a pus presiune pe toate industriile, inclusiv pe asigurări, iar provocarea principală pentru compania sa a fost să mențină echilibrul între prudență
Atunci, cancelarul german Angela Merkel a decis să aplice politica ușilor deschise, țara sa acceptând peste un milion de refugiați, cei mai mulți sirieni.
, iar casierii s-au concentrat pe construirea de relații mai valoroase, mai degrabă decât pe procesarea depozitelor și retragerilor.“
Practic, în acest moment, ceea ce ar trebui sa