În esență, activitatea mea se desfășoară în zona aceasta de a crea infrastructură tehnică și socială pentru orașe și ea se traduce și într-un proiect de consultanță cu Banca Mondială
viitori adulți, te apreciază și peste ani își vor aminti de tine și de ce i-ai învățat, iar asta nu se poate cumpăra cu bani“, povestește, în cadrul emisiunii Gen Z, susținută de Banca
ZF și Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
Compania de consultanță remarcă faptul că, de exemplu, răspunsurile unora dintre directorii financiari (cum ar fi cei din Cehia, Slovacia și Lituania, care consideră împrumuturile bancare
Piețele unde se va resimți creșterea sunt: piața producției – în special industria auto, pe zona de centru, vest, Pitești și Ploiești -, precum și piața financiar-bancară
Când lucram în industria bancară am avut ocazia, la un moment dat, să lucrez într-un departament care se ocupa atât cu vânzarea de credite, cât și de colectarea lor.
În același timp, Raluca Pârvu, business manager la compania de consultanță în management și resurse umane BPI Group, precizează că în industria bancară sau în telecom un internship
finanțarea afacerilor, în continuare cele mai multe companii, 88% față de 82% anul trecut, se bazează în principal pe fonduri proprii, a doua cea mai accesată sursă fiind împrumuturile bancare
Salariul mediu net din Bihor și prin asimilație, din Oradea, era de 2.894 de lei în octombrie 2021, față de 2.986 de lei în Botoșani, conform Institutului Național de Statistică.
industrii, care sunt active în piața de capital”, spune
Băncile joacă un rol important în implementarea strategiilor de sustenabilitate în economie, mai ales că marile grupuri bancare