atentă la resursa umană decât cea a companiilor multinaționale, care operează deseori sub presiunea acționarilor externi, susține Mihaela Feodorof, executive coach și business consultant
masive sunt nevoite să facă promovări, iar primii „vizați“ pentru pozițiile de middle și top management sunt cei mai buni specialiști dintr-un anumit domeniu, a spus Ioana Bran, consultant
pe o platformă pusă la dispoziție de INS, iar în a treia recenzorii merg în teritoriu cu tableta pentru colectarea datelor, însă numai de la gospodăriile care nu și-au declarat datele
În prezent, numărul SRL-D-urilor înființate se apropie de 17.000, iar ponderea celor care au dat faliment din 2011 și până la finalul anului trecut este de sub 2%.
leadership se va baza pe trei calități fundamentale anul acesta: onestitate, claritate în gândire și coerență în acțiuni, susține Mihaela Feodorof, executive coach și business consultant
Christian von Albrichsfeld, directorul general al Continental, Loredana Ghițuică, directorul de HR al Takata, Sanda Balaș, directorul de HR al Key Safety Systems, Adrian Moldoveanu, consultant
Grupul Ascendis, fondat în 1997, este format din companiile Ascendis Consulting (training, team building și evenimente corporate, consultanță, servicii de evaluare, coaching, studii
smart interview, unde întrebările sunt formulate de AI -, îl folosim mult în componenta de a culege date adică inclusiv în teste de personalitate, a spus Andrei Ion, Managing Partner, SHL