interesați și de joburi flexibile, care să le permită eventual să-și continue studiile”, a spus pentru ZF Raluca Pârvu, business manager la BPI România, companie de consultanță în management
Radu Atanasiu, decan asociat la Bucharest International School of Management (BISM), subliniază că din ce în ce mai mult inițiativa de a urma un MBA vine de la participant, nu de la
Țările care au reușit să mențină o distribuție mai echitabilă a veniturilor tind să aibă economii mai stabile și sisteme de protecție socială eficiente.
Pe următoarea poziție în topul preferințelor tinerilor se situează domeniile resurse umane și inginerie, urmate de management, IT hardware, vânzări, administrativ sau design.
Oamenii, cel puțin corporatiștii de middle și top management, care intră în plaja superioară de salarii și venituri, realizează că plătesc bani mulți la stat, pe care cei din politică
În termeni de specialitate se numește siguranță psihologică în echipă, un termen inventat în urmă cu 20 de ani de Amy Edmonson, profesor de leadership și management la Harvard Business
profesori e în educație antreprenorială și economie pentru că noi scoteam de pe băncile școlii economiști, ai avut totuși niște profesori de economie, tu n-ai avut niciodată business management
Ne-am extins în februarie anul trecut cu câte o reprezentantă în Suedia și una în Danemarca, iar în 2019 mai deschidem încă două reprezentanțe în Europa de Vest și una în Europa de